Acasă · Din Carpați
Este un ceas în care, în Carpați, mai bine rămâi în pat. Dacă te trezești fără motiv – undeva între miezul nopții și primul cântat al cocoșului, adesea pe la trei –, nu te ridici, nu te uiți, nu răspunzi. E ceasul rău.
În credința populară românească sunt ceasuri pe care le ocolești. Cel mai primejdios este ceasul rău. Nu e o oră fixă în sens modern, ci o parte a nopții în care granița dintre cei vii și ceea ce umblă prin întuneric se subțiază. Cine se trezește în el, se ridică sau vorbește, se dă de gol.
Vremea primejdioasă e între miezul nopții și primul cântat al cocoșului. În ceasurile acelea, spune credința, umblă morții fără odihnă. Un strigoi își părăsește mormântul, cutreieră satul și trebuie să se întoarcă înainte să cânte cocoșul. E ceasul în care se zăvorăsc ușile, nu se aprinde lumina, nu se lasă nimeni înăuntru – și nu se răspunde nimănui.
Că tocmai ora trei din noapte e vârful cel mai întunecat al acestei vremi are o pricină veche. În tradiția creștină, Hristos a murit la ora trei după-amiaza. Ora trei din noapte e oglinda ei, răsturnarea – ceasul în care răul își bate joc de acea moarte și se spune că e cel mai puternic. I se zice ora diavolului. Cine se trezește atunci, fără motiv, nu e pur și simplu treaz, spune vechea credință: ceva l-a trezit.
Și aici e aceeași regulă ca peste tot în Cronicile Carpaților: cine răspunde e pierdut. Să te ridici, să aprinzi lumina, să te uiți afară, să întrebi cu glas tare „cine e?” – toate sunt un răspuns. Îi spun celui care te-a trezit că ești treaz și l-ai băgat de seamă. Calea sigură e cealaltă: să rămâi întins, cu ochii închiși, tăcut. Să te faci că dormi mai departe.
Ceasul rău are multe nume. În mare parte a Europei se cunoaște „ceasul vrăjitoarelor” sau „ora diavolului” – vremea de după miezul nopții în care vrăjitoarele, demonii și stafiile ar fi cele mai puternice, adesea strânsă la trei-patru. Motivele se schimbă, miezul rămâne: în ceasul acela, noaptea nu e goală.
Nu trebuie să crezi în ceasul rău ca să înțelegi de ce cineva ține ochii închiși în toiul nopții în loc să se uite. Paza bună.
Chiar în ceasul acesta se petrec Cronicile Carpaților. Bătăile încep „la scurt timp după miezul nopții”, glasurile strigă în întuneric, iar regula familiei rămâne mereu: nu răspunde. Neliniștitor nu e ora de pe ceas. Neliniștitor e că te-ai trezit fără niciun motiv.
Ceasul rău e consemnat în scrierile etnografice despre credința populară românească, între care Agnes Murgoci, Customs Connected with Death and Burial among the Roumanians (1919). „Ceasul vrăjitoarelor” sau „ora diavolului” și citirea orei trei ca răsturnare a ceasului morții lui Hristos fac parte din fondul statornic al superstiției nocturne europene.
Restul nu se poate citi. Trebuie să te fi trezit la trei, fără motiv, într-o casă în care ceva veghează cu tine.
Cronicile Carpaților de Corben Vale spun exact astfel de povești, după fapte reale. „Satul Spânzuraților” și „Stafii” apar pe 15 octombrie 2026 în șapte limbi.