Acasă · Legende și obiceiuri · Pricolici – lupul-vampir din Carpați
Între vârcolac și strigoi: ființa din folclorul românesc care nu-și dezbracă niciodată chipul de lup.
O umbră dă târcoale satului noaptea, prea mare pentru un lup obișnuit, tăcută pe patru labe. Bătrânele din Carpați au un nume pentru ea: pricolici. Spre deosebire de strigoi, el nu-și păstrează niciodată chipul de om — rămâne animal până în zori.
Potrivit tradiției, există două căi: să fii un copil pus din nou la sân după înțărcare — o încălcare a rânduielii firești pentru care bătrânii te făceau să plătești scump — sau să fii un om violent și răuvoitor care, după moarte, revine sub chip de lup pentru a-și continua vechea viață. Și astăzi, unii săteni pun pe seama acestei superstiții lupii neobișnuit de mari și agresivi care bântuie prin Carpați.
Folcloriștii sunt de acord: termenii pricolici, strigoi și vârcolac nu au fost niciodată clar separați în Carpați. Pricolicul poartă mereu chip de lup; strigoiul rămâne om la înfățișare. Vârcolacul, la rândul lui, este considerat în multe regiuni o ființă aparte care mănâncă soarele și luna, explicând astfel eclipsele — uneori închipuit și ca un spirit asemănător unui spiriduș. În noaptea Sfântului Andrei, 30 noiembrie, tradiția spune că strigoii, moroii și pricolicii sunt la putere maximă. Și astăzi, unele familii atârnă usturoi la uși și ferestre din acest motiv. În Cronicile Carpaților nu apare niciun pricolici, dar apare modelul lui: în iernile aspre, lupii coboară până la gospodării și în grădini, iar naratorul din „Satul Spânzuraților” a văzut unul chiar în grădina lui, în plină după-amiază.
Și pricolicul este mai mult decât o invenție pentru copertele de carte. Folclorista americană Rosemary Guiley l-a inclus în 2004 în Encyclopedia of Vampires, Werewolves, and Other Monsters. Încă din 1888, Emily Gerard menționa credințele românești despre vârcolaci alături de cele despre vampiri în The Land Beyond the Forest – un capitol poartă chiar titlul “Vampires and Were-wolves”. Iar superstiția nu ține doar de trecut: și azi, locuitori din zonele rurale ale României povestesc despre lupi neobișnuit de mari, care vânează singuri și se comportă altfel decât animalele obișnuite de haite – pentru unii, semn că nu era vorba despre un animal obișnuit.
O ființă din folclorul românesc, între vârcolac și vampir: spre deosebire de strigoi, rămâne mereu în chip de lup.
Fie ca un copil pus din nou la sân după înțărcare, fie ca un om violent care revine sub chip de lup după moarte.
Pricolicul poartă mereu chip de lup, în timp ce vârcolacul este considerat în multe regiuni o ființă aparte care mănâncă soarele și luna — granița dintre cei doi a fost mereu neclară.
Pe 30 noiembrie, tradiția spune că este deosebit de puternic alături de strigoi și moroi — de aceea unele familii mai atârnă și azi usturoi la uși și ferestre.
Morții vii ai Carpaților — rădăcina mitului vampirului.
Diferența dintre cele două arătări nemoarte.
Un turn de biserică deasupra unui lac roșu și toxic – sate șterse de pe hartă prin decret.
Cronicile Carpaților de Corben Vale spun exact astfel de povești — bazate pe fapte reale. Satul Spânzuraților și Stafii au apărut în șapte limbi.
Odată cu newsletterul primești gratuit PDF-ul „Treisprezece obiceiuri adevărate din Carpați”.
Diferența dintre cele două arătări nemoarte.
Ce înseamnă cuvântul românesc pentru stafii — și de ce un sat tace.
Apărarea împotriva strigoiului: o seceră pe gât, un spin în gură.
O pădure pe care nimeni nu o poate explica, și un castel construit după indicațiile unei moarte.