Glosar de folclor carpatic

Cuvintele care apar în Cronicile Carpaților — așa cum se spun în sate, și lămurite fără să fie făcute mai mari decât sunt.

Unde există un articol întreg, cuvântul duce acolo. Unde nu, încă nu l-am scris.

Ființe

Strigoi plural strigoi: Mortul care se întoarce. Iese din mormânt și ia puterea celor vii — nu se recunoaște după colți, ci după vitele care pier în grajd și oamenii care slăbesc în casă. Numele vine din latinescul strix, pasărea nopții.
Moroi: Rudă cu strigoiul, dar de altă obârșie: de cele mai multe ori duhul unui copil mort nebotezat. Prin unele părți moroiul e treapta dinaintea strigoiului.
Pricolici: Între vârcolac și strigoi. Spre deosebire de strigoi, nu-și leapădă niciodată chipul de lup. Se spune că ajunge așa cel care a fost violent în viață — sau copilul pus din nou la sân după înțărcare.
Stafii singular stafie: Arătările și duhurile celor morți. Nu o făptură cu chip anume, ci ceea ce rămâne când cineva n-a fost îngropat cum se cuvine.
Vârcolac: Ființa care înghite soarele și luna — la sate, explicația eclipsei. Granița față de pricolici s-a șters cu vremea; pe alocuri sunt două nume pentru același lucru.
Iele: Femeile care joacă noaptea în poieni. Cine le vede jocul sau calcă în cercul lor rămâne olog, mut sau își pierde mințile. Numele nu se rostește; se spune Dânsele.
Muma Pădurii: Bătrâna pădurii, care ia copiii și îi duce pe cei rătăciți tot mai adânc. Nu o vrăjitoare în înțeles apusean, ci pădurea însăși, luând chip.
Solomonari: Făcătorii de vreme. Oameni care au învățat la o școală ascunsă să citească norii și umblă călare pe balauri, ca să trimită piatra sau s-o abată.
Ursitoare de la ursită: Cele trei care vin la leagăn în a treia noapte după naștere și hotărăsc viața copilului. Li se pune pe masă pâine, sare și vin.
Zmeu: Uriașul din basme — în chip de om, lacom, răpitor de fete de împărat. Nu e mort viu, ci potrivnicul voinicului.
Căpcăun: Mâncătorul de oameni din povești, cu patru ochi sau cu cap de câine. În multe basme, fratele mai vechi și mai întunecat al zmeului.

Obiceiuri

Priveghi: Noaptea în care casa rămâne deschisă, mortul nu e lăsat singur, iar în camera de alături se mănâncă, se vorbește și chiar se joacă — ca trecerea să nu se facă în tăcere.
Bocitoare: Femeile care bocesc. Plătite să plângă mortul, fiindcă plânsul trebuie făcut, iar familia nu-l poate face întotdeauna.
Pomană: Masa și darul date pentru sufletul mortului. Se face după înmormântare și se repetă la soroace — cine mănâncă din ea o face anume pentru cel dus.
Colac plural colaci: Pâinea împletită a morților. Se coace, se binecuvântează și se dă de pomană; forma nu e niciodată la întâmplare, ține de prilej.
Cele patruzeci de zile: Răstimpul în care, după credința ortodoxă, sufletul încă umblă. Abia după aceea drumul se socotește încheiat — până atunci e însoțit.
Dezgropare: A doua îngropare. După șapte ani se deschide mormântul, oasele se spală și se așază din nou. Ce se găsește atunci arată dacă mortul s-a liniștit.
Stâlpi funerari: Stâlpii de lemn pictați de la căpătâi. În loc de piatră, un lemn cu semne, care se macină și cândva se duce — ca și ținerea de minte.
Furatul miresei: Obiceiul de nuntă în care mireasa e luată în timpul petrecerii și trebuie răscumpărată. Un joc cu un miez foarte vechi și foarte serios.
Nuntă mortuară: Nunta mortului. Cine moare neînsurat e îngropat ca mire sau ca mireasă, ca sufletul să nu plece neîmplinit.
Păzitul usturoiului: În noaptea Sfântului Andrei fetele își pun usturoiul laolaltă într-o odaie, iar o femeie mai în vârstă îl veghează până dimineața. Tot anul e socotit apoi leac — noaptea în care a fost vegheat l-a făcut tare.
Cap de iarnă: Începutul iernii în calendarul țăranului: ziua Sfântului Andrei, 30 noiembrie. De aici încolo nopțile sunt destul de lungi cât ce umblă prin ele să nu mai aștepte dimineața.
Bobotează 6 ianuarie: Se sfințește apa, preotul umblă cu crucea prin sat și se aruncă o cruce de lemn în râu; cine o scoate e socotit curat de păcate pentru tot anul. În multe părți, în ziua asta se sfârșește vremea în care umblă strigoii.
Moși: Măștile celor douăsprezece nopți dintre Crăciun și Bobotează. Închipuie duhurile morților, care se întorc acasă și se așază la masă cu urmașii lor – singurele zile din an în care morții sunt poftiți înăuntru, nu ținuți afară.

Superstiții

Deochi: Privirea rea. Lovește mai ales copiii și vitele, de multe ori fără gând rău — ajunge admirația. Ajută un fir roșu, un scuipat peste umăr sau descântecul cu apă și cărbuni.
Descântece singular descântec: Vorbele de leac. Pe jumătate rugăciune, pe jumătate formulă, spuse mereu în șoaptă și niciodată de față cu străinii. Cine le știe le dă mai departe unei singure persoane.
Vrăjitoare: Femeia care se pricepe — vindecătoare și vrăjitoare în aceeași persoană, după cine întrebi. În multe sate, prima adresă, înaintea doctorului.
Secera și spinul: Măsurile luate împotriva strigoiului: secera pusă peste gâtul mortului, spinul în gură. Nu vrăjitorie, ci prevedere.
Oglinzi acoperite: În casa cu mort se acoperă toate oglinzile. Ca sufletul să nu se prindă în ele — și ca nimeni să nu vadă de două ori ce a văzut o dată.
Ceasul rău: Ceasul de după miezul nopții, când granița e subțire. Ce se spune atunci ține; ce bate atunci nu se primește.
Bătăi în noapte: Trei lovituri în ușă sau în geam, fără să stea nimeni acolo. Regula e simplă și fără excepție: nu se deschide.
Cine răspunde e pierdut: Dacă te strigă o voce noaptea pe nume, nu răspunzi și nu te întorci. A răspunde înseamnă a primi vizita.
Mărțișor: Șnurul roșu cu alb purtat de la 1 martie. Roșu pentru viață, alb pentru iarnă — se poartă până înflorește primul pom, apoi se leagă de crengile lui.
Noaptea Sfântului Andrei 30 noiembrie: Noaptea în care strigoii sunt cei mai puternici. Usturoi la uși și la ferestre, vitele închise și nimeni nu iese din casă.
Sânziene 24 iunie: Noaptea de miez de vară. Cerurile se deschid, ierburile au cea mai mare putere, iar cine culege ce trebuie vede mai mult decât i-ar prii.
Sâmbăta Morților: Sâmbetele din anul bisericesc rânduite pentru morți. Se duce mâncare la biserică și se dă mai departe.
Apă neîncepută: Apă din care n-a băut încă nimeni, luată proaspăt de la izvor, din fântână sau din râu. Fără ea nu ține niciun descântec — numai așa se face stinsul cărbunilor împotriva deochiului.
Ața roșie: Legată la încheietura sau la gâtul copilului și purtată la vedere. Trebuie să ia ea privirea, înainte ca privirea să ajungă la copil.

Locuri

Castelul Bran: Cetatea de vamă de deasupra trecătorii, vândută drept castelul lui Dracula. Vlad n-a locuit niciodată în ea, iar Bram Stoker n-a văzut-o nicicând.
Poenari: Cetatea de deasupra Argeșului, pe care Vlad chiar a întărit-o în 1459 — cu boieri mânați pe jos până acolo. Urci la ea pe 1.480 de trepte.
Hoia Baciu pădure lângă Cluj: Pădurea în care copacii cresc strâmb și vizitatorii povestesc despre timp pierdut. Pentru unii o enigmă geologică, pentru alții nicio enigmă.
Osuar: Încăperea în care se păstrează oasele după a doua îngropare. La mănăstirea Neamț, craniile poartă nume.
Sate părăsite: Locuri șterse de pe hartă prin decret sau prin plecare — unele sub apă, altele doar sub iarbă.

Cronicile Carpaților de Corben Vale spun exact astfel de povești — bazate pe fapte reale. Satul Spânzuraților și Stafii au apărut în șapte limbi.

Fragment Cartea 1 (PDF)Fragment Cartea 2 (PDF)

Odată cu newsletterul primești gratuit PDF-ul „Treisprezece obiceiuri adevărate din Carpați”.

Vezi cărțile Abonează-te la Scrisori din Carpați