Acasă · Legende și obiceiuri · Noaptea Sfântului Andrei: când pornesc strigoii
E o noapte în Carpați în care se adună tot ce altminteri e împrăștiat peste an: morții umblă, lupii se apropie, iar în casă nu se toarce, nu se mătură și nu se dă nimic cu împrumut. Are o dată — 29 spre 30 noiembrie.
Calendarul țăranului român nu începe iarna la 21 decembrie. El știe de cap de iarnă, iar acela cade la Sfântul Andrei. De aici încolo anotimpul e altul: nopțile sunt destul de lungi cât ce umblă prin ele să nu mai aibă de ce aștepta până dimineață.
Pentru români, Apostolul Andrei nu e un sfânt oarecare. Tradiția spune că a propovăduit în Dobrogea; e socotit apostolul românilor, iar din 2012 ziua lui e sărbătoare legală. În credința populară însă a primit sarcini pe care nicio biserică nu i le-a dat — el păzește hotarul dintre casă și ce e afară.
Însemnările sunt aici neobișnuit de potrivite între ele: în noaptea Sfântului Andrei încep strigoii să umble. Și nu doar cei morți — și strigoii vii, oameni în viață cărora sufletul le iese noaptea din trup fără ca ei înșiși să știe. Se adună la hotar și își descurcă acolo socotelile.
Agnes Murgoci a notat în 1926 cum se închipuia asta: strigoaicele ies din casă pe horn, chiar și lăuzele, și se întorc sfârtecate și în zdrențe. În unele părți libertatea lor se sfârșește la Bobotează, în altele abia la Schimbarea la Față, în august.
Despre ființe ca atare: Strigoi și moroi. Pagina asta e despre dată — și despre ce se făcea împotrivă.
Apărarea era ieftină, și tocmai asta contează. Usturoiul nu costa nimic și se găsea în orice casă.
Cu un cățel tăiat se făcea o cruce pe geamuri. Se ungea ușorul ușii, clanța, gura hornului. Se ungeau oamenii pe umeri și pe piept, iar în grajd ugerele vacilor, căci laptele era socotit primul lucru care se pierde.
Murgoci dă aceleași gesturi pentru noaptea Sfântului Andrei și pentru noaptea Sfântului Gheorghe, primăvara: cele două balamale pe care se învârte anul gospodăresc. Ce e bun în noaptea de 23 aprilie e bun încă o dată la 30 noiembrie, doar că în cealaltă parte.
Alături de toate astea stă un obicei care se povestește rar, fiindcă nu e înfricoșător, ci vesel: păzitul usturoiului.
Fetele aduceau căpățânile laolaltă, însemnate cu ață colorată, și le puneau într-o odaie. O femeie mai în vârstă le veghea toată noaptea. Alături se mânca — dovleac, turte nedospite, plăcinte cu sfeclă, ciuperci de pădure, vin —, mai târziu veneau flăcăii și se juca.
Dimineața fiecare își lua usturoiul înapoi. Tot anul era socotit leac: de friguri, de dureri, de ce nu se putea lămuri altfel. Noaptea în care fusese vegheat îl făcuse tare.
Merită așezate una lângă alta. Aceeași noapte în care umblă morții e noaptea în care jumătate de sat stă împreună și joacă. Cine povestește numai spaima povestește jumătate.
În credința populară Andrei e stăpânul lupilor. La 30 noiembrie, se zicea, lupul își poate întoarce gâtul — o fiară care altminteri privește țeapăn înainte se face mlădioasă în ziua aceea, și deci primejdioasă.
Așa că numele nu se rostea. Cine zicea lup îl chema. Dacă trebuia numit cumva, i se spunea ăla de-afară. Credința e păstrată cel mai des în sudul Moldovei și prin părțile Galațiului; acolo se cocea turta lupului și se scotea afară.
Apoi vin oprelițele din casă, și sunt peste tot aceleași: nu se toarce, nu se coase, nu se mătură, nu se dă nimic din casă. Cine împrumuta ceva în noaptea aceea împrumuta și paza odată cu el.
Cea mai bună măsură stă la Murgoci aproape în treacăt: să nu dormi deloc, ci să spui povești până cântă cocoșul. Cui povestește, strigoii nu i se pot apropia.
Nu e descântec și nu e amuletă. E o poruncă să stai treaz și să vorbești — și e singura pază a nopții care nu alungă nimic, ci doar are grijă ca nimeni să nu rămână singur.
Ca orice noapte de hotar, și asta era noapte de ursită. Se cocea o turtiță din făină, apă și foarte multă sare, turtuca, se mânca înainte de culcare și se aștepta cine-ți aduce apă în vis: acela era.
Altele puneau căței de usturoi într-un blid; cum dădeau colț până la Anul Nou, așa avea să fie anul. Grâul pus în seara aceea în pământ umed și verde până la Crăciun era socotit răspuns despre recolta care vine.
În Cronicile Carpaților lupii nu sunt o metaforă. În Satul Spânzuraților se spune că în iernile grele coboară din pădurile muntelui după foame, până la case și în grădini — întâi urletul care trece peste câmpie, apoi dimineața urmele în zăpadă, cât o palmă, într-o linie dreaptă, hotărâtă, fără nimic din zburdălnicia unui câine.
Povestitorul a văzut unul în propria grădină, în plină după-amiază, și ține minte că tot ce știi despre sfiala lupilor nu-ți folosește în clipa aceea la nimic: ceva foarte vechi din om recunoaște ceva foarte vechi din lup, și amândoi știu limpede care dintre ei e oaspetele.
Asta e cea mai scurtă lămurire pentru care numele lupului nu se rostea în ziua aceea. În Cronicile Carpaților ale lui Corben Vale, evlavia și superstiția nu sunt potrivnice, ci doi vecini care se salută peste același gard — iar iarna le face pe amândouă treabă de toate zilele.
Gesturile de pază din noaptea Sfântului Andrei sunt însemnate la Agnes Murgoci, The Vampire in Roumania (1926): crucea de usturoi la ferestre, pornirea strigoilor în noaptea asta și sfatul de a povesti până la cântatul cocoșilor. Obiceiurile calendaristice, păzitul usturoiului și ursitele sunt documentate în etnografia românească, între altele la Tudor Pamfile, Sărbătorile la români (1914), și în lucrările lui Ion Ghinoiu.
Că noaptea umblă azi prin presă drept „Halloweenul românesc“ e o etichetă nouă. Obiceiurile sunt mai vechi decât comparația.
În noaptea de 29 spre 30 noiembrie. Ziua de 30 noiembrie e Sfântul Andrei; în România e sărbătoare legală din 2012.
Fiindcă se găsea în orice casă. Paza trebuia să fie la îndemână — cu el se făcea cruce pe geamuri și pe ușor, cu el se ungeau umerii, pieptul și ugerele vacilor.
Fetele își puneau usturoiul laolaltă peste noapte, o femeie mai în vârstă îl veghea până dimineața, iar alături se petrecea. După aceea usturoiul era socotit leac tot anul.
Comparația vine din presă, nu din tradiție. Comun le e doar data, la marginea iernii; restul — usturoiul, numele lupului nerostit, poveștile până la cântatul cocoșilor — n-are legătură cu Halloweenul.
Fiindcă numele era socotit chemare. Andrei e stăpânul lupilor în credința populară, iar 30 noiembrie era ziua în care lupul trecea drept cel mai sprinten.
Morții vii ai Carpaților — rădăcina mitului vampirului.
Apărarea împotriva strigoiului: o seceră pe gât, un spin în gură.
De ce la 3 noaptea e mai bine să rămâi în pat.
Cronicile Carpaților de Corben Vale spun exact astfel de povești — bazate pe fapte reale. Satul Spânzuraților și Stafii au apărut în șapte limbi.
Odată cu newsletterul primești gratuit PDF-ul „Treisprezece obiceiuri adevărate din Carpați”.