Acasă · Legende și obiceiuri · Blestemul

Din Carpați

Blestemul: cuvântul care leagă

Partea 5 din 5 · Sărbători și obiceiuri · ← Deochiul

În satele românești, un blestem nu era o vorbă spusă la mânie și uitată a doua zi. Era un cuvânt care, odată rostit, se credea că rămâne lipit de om – și uneori de copiii lui.

Distribuie WhatsApp Facebook E-mail

Pe scurt: blestemul este, după dicționar, „invocare a urgiei divinității împotriva cuiva”. În popor se spune că cele mai grele blesteme sunt cele ale părintelui asupra copilului. Dezlegarea se caută la preot, prin spovedanie și rugăciune, iar în unele locuri, ca în Dobrogea, și prin descântec.

Din Cronicile Carpaților de Corben Vale: Satul Spânzuraților – o poveste adevărată · Stafii – trăiri proprii și relatări ale sătenilor și martorilor.

Ce spune dicționarul

DEX-ul definește blestemul drept „invocare a urgiei divinității împotriva cuiva; nenorocire a cuiva pusă pe seama furiei divine”, iar în basme și legende, „vrajă căzută asupra cuiva sau a ceva”. Verbul a blestema vine din latinescul blastemare, din blasphemare. Cercetătoarea Maria Mocanu, care a studiat blestemele scrise pe marginea cărților vechi din Moldova (1429–1859), notează că blestemul „își are originea în credința în puterea cuvântului”.

📖 Povestea din spatele obiceiului: Satul spânzuraților – citește gratuit primul capitol

Blestemul părinților

Un singur fel de blestem e pomenit mereu cu teamă: cel al mamei sau al tatălui. „În popor se spune că cele mai grele rele blesteme sunt cele ale părintelui asupra copilului”, scrie Adevărul într-o anchetă din Oradea (2015). Preotul Roman Pintea explică acolo de ce: blestemul „merge spre cel mai mic din familie, spre cel mai nevinovat”. Iar dacă părintele moare fără să se fi spovedit, „nu mai poate face nimeni acea dezlegare” – de aici credința că e cel mai greu de desfăcut.

Blestemul unui străin și blestemul scris

Mai des, blestemul se îndrepta spre un dușman: spre vecinul cu care te certai, spre hoț. Etnologa Janeta Ciocan, din Maramureș, spunea că „«Pieie-i boii din ogor» era cel mai greu blestem”, pentru că omul rămânea „practic, cu gospodăria goală” (Adevărul, 2010). În cărțile vechi, proprietarii scriau pe margine blesteme împotriva celor care le-ar fura; după Maria Mocanu, puterea unui astfel de blestem ținea până când cartea se întorcea la locul ei.

Când omul se blestemă singur

În limba veche, a se blestema însemna și a se jura: omul chema asupra sa blestemul, „urgia cerească”, dacă nu spunea adevărul. Jurământul era, așadar, un blestem pus pe sine, cu condiție.

Cum se dezleagă

Cei mai mulți oameni credeau că un blestem îl poate dezlega doar preotul. Preotul Gheorghe Zamfir vorbește de „două rugăciuni specifice pe care doar preotul le poate citi, după ce se împărtășește”. Pentru blestemul din familie, spovedania părinților și a copiilor e socotită „remediul cel mai eficient”. În Dobrogea, oamenii credeau că blestemele „pot fi desfăcute numai cu ajutorul descântecelor”. Biserica, la rândul ei, nu primește blestemul rostit din răzbunare. Psihologii, în schimb, văd în blestem mai ales „o sugestie negativă”.

Blestem și deochi

Cele două se confundă ușor, dar credința le desparte limpede. Deochiul vine dintr-o privire sau o laudă, de cele mai multe ori fără voie – „nu e blestem și nu e vrajă rostită”. Blestemul e tocmai vorba rostită, cu intenție. Aceeași putere a cuvântului stă și în spatele regulii „cine răspunde e pierdut”.

Ce din toate acestea se află în cărți

În Satul Spânzuraților, asupra satului „apasă un blestem vechi de peste o sută de ani” – blestemul celor trei familii, al cărui capitol cartea îl așază imediat după cel despre iarnă. Restul e în carte.

Satul spânzuraților
Satul spânzuraților

Un sat din Carpați, un blestem vechi de peste o sută de ani și obiceiuri pe care bătrânii nu le spuneau străinilor. Primul capitol e gratuit.

De unde știm asta

Definițiile și etimologia: dicționarele DEX '09, DLRLC, MDA2, CADE și DER, prin dexonline. Blestemele din cărțile vechi: Maria Mocanu, „Blestemul – între magie și credință”, Analele Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Lingvistică LX (2014). Mărturiile despre blestemul părinților, al dușmanului și dezlegare: Adevărul, „Cum își blestemă românii dușmanii” (2010) și Adevărul, Oradea (2015). Ce e credință a locului e spus ca atare.

Întrebări frecvente

De ce e blestemul părinților cel mai greu de dezlegat?

În popor se spune că cele mai grele blesteme sunt cele ale părintelui asupra copilului: blestemul ar merge spre cel mai mic și mai nevinovat din familie, iar dacă părintele moare fără spovedanie, nimeni nu mai poate face dezlegarea.

Ce înseamnă cuvântul blestem?

„Invocare a urgiei divinității împotriva cuiva” (DEX). Verbul a blestema vine din latinescul blastemare, din blasphemare.

Deochiul e un fel de blestem?

Nu. Deochiul vine dintr-o privire sau o laudă, de obicei fără voie; blestemul e un cuvânt rostit cu intenție.

Cum se dezleagă un blestem după tradiție?

Prin preot – rugăciuni anume și spovedanie –, iar în unele regiuni, ca Dobrogea, prin descântec.

Articole conexe

PDF gratuit

„Treisprezece obiceiuri adevărate din Carpați”
Vechile obiceiuri din Carpați – în PDF. Gratuit, pe e-mail.

Double opt‑in prin Brevo: vei primi mai întâi un e‑mail de confirmare – abonarea devine activă doar după ce dai clic pe linkul din mesaj. Te poți dezabona oricând. Confidențialitate

Distribuie WhatsApp Facebook E-mail

Continuă să citești